InOut Design logo

Apartament 2 camere Faleză Nord

Proiectul a fost realizat pentru un tânăr student din Constanţa, care şi-a dorit o amenajare ultra modernă, minimalistă şi funcţională. Astfel s-a mers pe alb lucios pentru mobilier, pereţii au fost vopsiţi de asemenea cu vopsea lavabilă alba, iar peretele din spatele canapelei a fost îmbrăcat într-un tapet cu linii drepte în nuanţe de gri antracit.

Mobilierul este unul minimalist, modern, zona de bucătărie fiind alcătuită numai din coloane şi un loc de luat masa. Punctul de atracţie este zona de relaxare cu un bar ultra modern, o bibliotecă caroiată şi masă de biliard. Pentru a scoate peretele în evidenţă acesta a fost îmbrăcat într-un tapet cu model tetris, acest model regăsindu-se şi în mobilier, forme deschise, forme cu uşi realizate la comandă din MDF vopsit şi lăcuit de partenerii noştri. Stilul dinamic al amenajării este dat de vibrantele culori oranj şi albastru.